Ne-am obișnuit atât de mult cu plasticul încât s-ar putea să fie greu să ne imaginăm viața fără toate obiectele de care ne folosim în fiecare zi mulțumită existenței lui, de la caserolele din bucătărie la jucăriile copiilor, de la bordul mașinii la mouse-ul de la birou și tot așa până la obiecte de mobilier. Iar când vine vorba de mobilier de plastic, sunt șanse mari ca prima asociere pe care o veți face să fie cu celebrul scaun alb (și ocazional verde) pe care îl vedem de ani de zile în grădini.
Cum a devenit atât de popular probabil că nu e greu de explicat, considerând că este destul de rezistent, foarte ușor de întreținut, ușor de manipulat și, mai presus de orice, ieftin (în unele părți ale lumii chiar a ajuns să coste aproximativ 1$). Însă chiar și pentru acest obiect banal omenirea a lucrat destul de mult…
De fapt, a durat aproximativ 25 de ani pentru a ajunge la forma familiară nouă astăzi și a început cu eforturile unor designeri vizionari, cândva după Al Doilea Război Mondial. Charles Eames și Eero Saarinen își propuseseră să producă mobilier ieftin, din plastic, iar acea perioadă părea propice pentru că, tehnologic, se tot descopereau noi tipuri de mase plastice. Ei bine, Eames și Saarinen au conceput celebra formă de tip ”scoică”, dar la acel moment plasticul (un poliester timid întărit vag cu fibră de sticlă) n-ar fi putut susține cu adevărat greutatea unui om, așa că picioarele rămâneau în continuare metalice.
Abia în anii ’60, pe măsură ce se înregistrau progrese în industria maselor plastice, s-au putut face pași decisivi spre visul lui Eames pentru crearea unui scaun format integral din plastic. Primul pas important a fost descoperirea metodei de turnare prin injecție. Apoi s-a încercat turnarea prin compresie, însă era un procedeu mai puțin potrivit pentru producții de masă.
În cele din urmă, în 1968, după aproape zece ani de experimente cu diferite formule de plastic, Verner Panton a reușit să producă primul scaun unitar, firește, grație turnării prin injecție. Însă designul a fost probabil prea îndrăzneț pentru acele vremuri și abia în anii ’70 s-a ajuns la forma pe care o cunoaștem cu toții astăzi.
Din fericire, lucrurile au continuat să evolueze în industrie, iar astăzi avem scaune cu mult mai rezistente și mai plăcute ochiului, într-o gamă variată de culori, cu protecții UV și alte adaosuri utile.
De exemplu, în portofoliul Chairry puteți găsi:
– modelul T091, din propilenă și cu un design aparte
– modelul T159, obținut prin injecție cu fibră de sticlă
– modelul T077, din propilenă cu fibră de sticlă
