Ludwig Mies van der Rohe (Maria Ludwig Michael Mies) este considerat unul dintre adevărații pionieri ai arhitecturii moderne. S-ar putea să fi fost și cel care a popularizat aforismul ”mai puțin înseamnă mai mult”, căci îl folosea des și nici nu e de mirare. Își caracteriza propriile clădiri ca fiind ”piele și os”, consecință a unui stil clar, simplu și cu spații deschise.
S-a născut în 1886, iar primii pași spre viitoarea sa carieră i-a făcut în atelierul de pietrărie al tatălui său din Aachen, Germania. Aceste prime experiențe l-au ajutat să intre în contact cu ideile de material, structură și potențial de transformare. Prima sa lucrare independentă, Casa Riehl, a primit-o la doar 21 de ani, în timp ce lucra pentru Bruno Paul, iar creațiile din sfera rezidențială, alături de piesele de mobilier, vor fi cele care vor sta la baza celebrității sale, deși visa de tânăr la zgârie-nori.
În 1912 se muta la Berlin, iar munca sa l-a impus treptat ca lider al mișcării moderniste din Germania, ceea ce i-a dat ocazia în 1929 să proiecteze Pavilionul German ce urma să fie expus la Expoziția Industrială de la Barcelona. Ce a urmat a intrat în istorie, căci proiectul său pentru pavilion a provocat toate principiile de până la el și a rămas, cu siguranță, un reper.
De fapt, din acest proiect s-a născut și celebrul său scaun Barcelona. Fusese creat special pentru membrii Casei Regale a Spaniei, însă nu a fost folosit de aceștia la acel moment. Totuși, având în vedere scopul teoretic inițial, s-a inspirat pentru design din forma unor scaune folosite de aristocrații romani. În prezent, cadrul de oțel/crom se produce aproape integral manual, iar forma Scaunului Barcelona pare la fel de actuală ca în ziua în care a fost creat obiectul de mobilier. Liniile sale simple, elegante și curbate încă influențează arhitecți și designeri și fac asta de câteva generații. Chiar n-ar fi o exagerare afirmația că în anii ’70 și ’80 devenise de-a dreptul un obiect de statut pentru tinerii arhitecți.
Sigur că după un asemenea succes celebritatea lui Mies (acesta pare să fie numele cu care se asocia cel mai mult) a tot crescut. În 1930 devenea director al Bauhaus, dar în 1933 a fost nevoit să abandoneze acest proiect din cauza presiunilor naziste. De fapt, tocmai aceste presiuni l-au făcut să emigreze în cele din urmă în Statele Unite, în 1938. Iar cei 31 de ani pe care i-a petrecut acolo au însemnat numeroase proiecte rezidențiale, zgârie-nori și programe educaționale, multe dintre ele cu impact real asupra evoluției arhitecturii.
